DESPRE NOI
Noi suntem Alex şi Marius, foşti colegi de facultate, şi avem în comun pasiunea pentru handmade şi tot ceea ce înseamnă creativitate. Ne plac teribil de mult cărţile şi scrisul de mână, care se află aparent pe cale de dispariţie. Probabil că ăsta e şi motivul pentru care ne concentrăm toată atenţia şi creativitatea spre acest domeniu.
Povestea Skoob a început în 2009 când Alex a vrut să dăruiască un jurnal unei persoane dragi. A tot căutat, şi pe net şi prin oraş, însă nu a găsit nimic satisfăcător şi aşa s-a hotărât să-l facă el, de la zero. Bineînţeles că nu mai făcuse niciun jurnal până atunci, dar aflase de youtube! A văzut cum stă treaba, a făcut rost de materiale şi, priceput cum e din fire, a făcut jurnalul acasă, pe genunchi, fără maşinării sau unelte speciale. A ieşit perfect şi încă mai consideră şi acum că e unul dintre cele mai frumoase jurnale pe care le-a făcut. A trecut timpul, şi-a încropit cu paşi mărunţi un atelier, iar mai târziu l-a cunoscut pe Marius împreună cu care duce povestea mai departe. Şi fiindcă toată lumea îi bătea la cap, au început să ia lucrurile din ce în ce mai serios.
De atunci am trecut prin multe experienţe împreună care ne-au ajutat să ne cunoaştem mai bine şi să învăţăm multe lucruri despre noi înşine, şi totodată unul despre altul care, nu de puţine ori, ne-au ajutat şi dincolo de atelier. Am participat la târguri – de unde avem multe amintiri frumoase şi unde am cunoscut mulţi oameni, la fel şi fel de evenimente dedicate dezvoltării personale, iubitorilor de handmade şi chiar dedicate iubitorilor de antichităţi.
Încet, încet am crescut şi am reuşit să punem la punct tot ce trebuie pentru a oferi într-o formă cât mai plăcută şi profesională orice creaţie, sau cel puţin aşa ne place să credem.
Nici acum nu avem maşinării sau unelte profesionale, dar avem mâini dibace şi idei atât de multe încât de multe ori nu avem timp să le punem în practică. Credem că ăsta este şi motivul pentru care petrecem cea mai mare parte a timpului în atelierul nostru, pe care noi îl considerăm mai mult decât acasă. Aici, la atelier, am făcut si facem de toate: jurnale şi agende – din tot ce ne pică în mâini, albume foto, pandantive sub formă de cărticele, tocuri de scris din pene sau viţă de vie, lampadare şi măsuţe din cărţi.
Pe lângă toate astea ne declarăm şi mari devoratori de muzică bună, de teatru, de filme şi de orice înseamnă dezvoltare personală. Suntem mari iubitori de natură şi de natural, în special de munte şi de cort. Ne place să ne implicăm în dezvoltarea societăţii din care facem parte şi să facem tot ce putem noi pentru a călători pe drumuri mai bune în viitor, viitor de la care ne dorim să ne ofere cât mai multe experienţe.